Joc singur

Rațiune

Singurătatea se trăiește. Însă nu ești niciodată cu adevărat singur. Singurătatea cea mai apropiată este aceea a ta cu tine. Și nu încerc să îți vorbesc acum despre acea voce răstită a conștiinței, de acea parte din tine care „știe ea mai bine” și care te tot ceartă când greșești. Ești tu cu tine într-o situație poate ceva mai apropiată unui joc de șah. Albul deschide, iar mai apoi mută și negrul. Iar atenția ta este acolo, pe fiecare mișcare. Și joci corect, fără să ai vreun favorit. Cu fiecare mutare, cu fiecare schimbare începi să vezi totul din nou, poate chiar într-un nou început. Dar cu siguranță lumina cade altfel căci este o cu totul altă situație. Eu cel de azi nu sunt nimic din cel care a fost ieri, cel puțin așa ar trebui să fie dacă e să respect jocul. Iar schimbarea, mutarea, s-a produs deja. Albul mută și câștigă. Și așa va fi. Așa este construit jocul. Dar așa va fi numai în condițiile în care întreaga ta atenție a fost acolo. Numai atunci când ai jucat corect și pentru tine și pentru tine. Și ce tot spun aici? Poate că ai și tu undeva o cutie prăfuită ce ascunde în ea regi, regine și destui nebuni. Fiecare situație este cu totul și cu totul alta. Jucătorii profesioniști gândesc câteva mutări înainte. Tot așa și eu îmi pot face planuri, pot proiecta, dar pentru ca albul să câștige am nevoie de întreaga mea atenție pe mutarea de acum. Situațiile se pot apropia mai mult sau mai puțin de ceea ce poate că ți-ai imaginat, însă detaliile vor fi întotdeauna altele. Numai prezența mea în joc îi dă o șansă albului. Nu sunt nici bun, nu sunt nici rău, dar îmi este vital să joc la fel de corect atât cu albele cât și cu negrele.

Trăire

Sfoara mi-a tăiat deja palmele. Sunt un copil pe o plajă pustie. Eu și zmeul meu. Încă de dimineață mă chinui, mă chinui să îl fac să zboare. Apa mi-a intrat în cizme și mi-e frig, tare frig. Ce joc e ăsta? Unde e bucuria promisă? Dar mai încerc o dată. Alerg și mă împiedic. Zmeul meu însă, poate chiar printr-un miracol, a-nceput să zboare. Iar de acum alerg. Alerg și în stânga, alerg și în dreapta, alerg cât mă mai țin picioarele. O voce de părinte înțelept îmi șoptește: dacă te-ai decis că merită să zboare singurul lucru ce-ți rămâne de făcut e să alergi. Și alerg din nou, alerg acum cu pasiune și dăruire, alerg cât mă vor mai ține picioarele, iar mai apoi voi alerga cu sufletul, voi alerga cu inima. Trăirea e mai scurtă, mai simplă, mai directă. Iar cei care au înălțat zmee știu prea bine că la un moment dat te oprești și stai, odihnit și fericit, căci totul a devenit o simplă vânare de vânt.

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s